Scrieri

Nu am scris de mult timp. Aş spune că nu am scris ceva frumos de prea mult timp. La drept vorbind am uitat cum e să înşiri rînduri lungi pe hîrtie. Acum scriu aceste rînduri şi nu am nici cea mai vagă idee care vă fi continuarea, sau ce va ieşi la un bun sfîrşit din această scriere. Dar în fine. La drept vorbind scriu cînd nu am cu cine vorbi despre ceva anume. Acel ceva e EA. Îmi e dor şi o urăsc în acelaşi timp. De parcă în lăuntrul meu se luptă două fiare sălbatice. A trecut foarte mult timp din clipa cînd pentru ultima dată i-am văzut chipul. Şi de atunci multe s-au schimbat. Dacă ne-am vedea acum nici nu pot să îmi imaginez dacă am avea despre ce vorbi. Multe s-au schimbat în gîndirea mea şi am realizat ceva esenţial. Am realizat cît idiotism încape în propriul meu cuget. Am realizat că nu merită nici un cuvînt, nici o promisiune, nici măcar o simplă amintire. Am avut o relaţie plină de minciuni, din care şi acum adevărul iese la suprafaţă. Rău îmi pare că mereu am ascultat fiecare minciună, şi chiar de ştiam adevărul, mă lăsăm credul. Îmi amintesc ultima EI promisiune, şi la drept vorbind îmi e silă de cuvintele, gîndurile şi ideile. Am ştiut că aşa va fi, dar am încercat să-i mai dau o şansă, aşa cum adesea o făceam. Sunt cu zîmbetul pe buze pentru că îmi place răzbunarea. Îmi place cînd cineva suferă, si dacă acum EA e bine, e pentru că trăieşte cu iluzia minciunii. A găsit braţe mai calde, buze mai dulci, dar rostul? Dulceaţa gurii ei încă nu se imbibase pe deplin în pielea uscată a buzelor mele, iar saliva din timpul somnului încă nu reuşi să se usuce de pe pernă mea cînd visa la iubiri veşnice în braţele străine. Avusem posibilitatea de curind să călătoresc un pic prin capitala noastră minunată cu o foarte bună prin capitala noastră şi împrejurimile acesteia. Care a fost uimirea mea cin acele braţe, care EA le considera mai calde imbratisau o domniţă. Iar buzele care EA credea că sunt mai dulci îi sărutau guriţa acelei bombonele. De atunci traiesc altfel. Îi cunosc naivitatea şi ştiu cît de sensibilă e la chestii de genul. Poate nu e bine că mă bucur pentru că ceea ce a fost cîndva o părticică din mine va suferi. Dar cuvîntul cher e ,,a fost" iar eu nu mai trăiesc cu trecutul de foarte mult timp. Uneori mi-ar face plăcere să primesc un apel, sau un simplu sms ,,bună, ce faci?" să mă bucur alături de ea pentru micile ei realizări, iar în clipa cînd va afla cine intradevar a fost o simplă rezervă, să îi zîmbesc, să îi amintesc de paşii grei care i-am făcut cîndva şi să îi arăt calea pe care EA s-o urmeze ca durerea să fie perpetuă.