реклама adsense

суббота, 6 июня 2015 г.

Dialog

-Bună
-Bună.
-Ce mai faci?
-Bine, tu?
-Dar în suflet?
-Învăţ să trăiesc fară tine.
-Iartă-mă, am fost o egoistă.
           De ce taci?
           Hey, spune ceva
-Păi ce pot spune?
-Spune orice, cînd am plecat ai spus că pot apela la tine oricînd simt nevoia de a vorbi cu cineva.
-Cum e cu el?
-Schimbăm tema.
-De ce acum îmi scrii, după atîta timp, de ce nu ai scris cînd am avut nevoie de tine.
-Iartă-mă.
-Pentru?
-Pentru tot. Iartă-mă pentru că mă urasti, pentru că am existat în viaţa ta, pentru că am făcut parte din tine, pentru că m-ai iubit, pentru că nu te-am meritat.
-Ştii, sunt doar cuvinte. Num am putut să urască ceea ce am iubit. Nu am putut să urăsc că ai existat, ai fost cea mai prumoasă amintire. Iubirea fu sinceră, cum să o urăsc? Şi nu poate merge vorba de meritat, eu nu te-am meritat, pentru că an vrut să îţi schimb felul de a gîndi şi a fi, am vrut să te învăţ ce e bine, si ce e rău, am vrut să fiu parte din tine, iar tu din mine.
-Iartă-mă.
-Pentru?
-Ai spus că dacă ne vom despărţi si vom avea fiecare a sa familie, vom fi amanţi, ne vom petrece împreună cît timp vom putea.
-Am spus.
-Hai să ne vedem.
-Sorry.
-Spune-mi că încă mă iubeşti.
-Sorry.
-Ai promis.
-Ai plecat.
-Sunt la tine în curte.
-Nu mai locuiesc de mult acolo.
-Am nevoie de tine.
-Sorry, chiar nu pot, acum am o fetiţă, mă joc cu ea cît mamy e la bucătărie, şi deja viaţa mea se roteşte în jurul lor, nu al tău.
-O fetiţă? Atît de repede?
-Au trecut 5ani.
-Cum e ea?
-Aşa cum mi-ai promis că va fi KIM.
-Iartă-mă. Abia acum am realizat ce am pierdut, ce am primit si ce am oferit. Hai să începem totul de la început.
-Sorry.
-Te rog.
-Sorry.
-Nu mă lăsa aşa.
-Sorry.
-Hai măcar să fim prieteni.
(Ultimul mesaj aşa şi nu a mai fost descifrat. Degetele roşii de sîngele lipicios strîngeau celularul în palme. Corpul fără suflare era acum zdrobit de asfaltul abia încălzit de raze răsăritului la poalele vechii clădiri cu inscripţia NAŢIONAL. Iar  nustiu de unde, pe recele granit al cavoului ei, la fiecare două zile zăcea cîte un proaspăt trandafir alb.)

Комментариев нет:

Отправить комментарий