реклама adsense

понедельник, 21 сентября 2015 г.

Povestea Ei

Totul a început într-o zi de vară. Locuiam în oraşul Chisinau,mica capitală a unei ţărişoare mici din nord vestul europei. Spiritul adolescentin şi gîndirea copilărească m-au împins la ceea ce avea să se întîmple. A trecut mult timp de atunci şi multe lucruri nu mi le amintesc. Dar voi încerca să expun în această povestire amintirile rămase.  era o zi caldă de vară. Soarele vărsa razele sale într-un mod neobişnuit. Ca în orice sfîrşit de august. Îmi găsisem un nou servici într-o companie publicitară. Lucrul meu consta în verificarea promotorilor. Prima zi de serviciu. Atunci am cunoscut-o pe ea. O copilă obişnuită, că zecile din care de atitea ori îmi şifonau şi salivau cearşaful în nopţile amoroase. Era o copilă de statură mică cu ochişorii căprui şi zîmbet cald. Părul de o lungime medie în care razele soarelui de august se jucau dea prinselea cu cîte o boare de vînt. Privire decentă, şi o innocenta de nedescris. Nu mi-a plăcut nici o dată genul dat de fete. Fiind pasionat al ochilor albaştri. Avea vo 16-17 ani pe atunci şi vedea lumea prin prisma roz a lentilelor. Sincer să fiu Nustiu ce am găsit la ea. Cum făcusem cunoştinţă şi cum derula începutul relaţiei noastre nu îmi mai amintesc.sau poate nu vreau să o fac. Ştiu bine că nu ştiam ce e dragostea. Cunoşteam afecţiune şi dispreţ. Cunoşteam ce e plăcerea şi iubeam că patul meu mereu să facă cunoştinţă cu noi şi noi fetiţe. Îmi amintesc că fusese o cucerire foarte lungă după părerea mea. Am vrut să-i fac cunoştinţă şi ei cu cearşaful patului meu. Dar era prea tînăra, prea naivă, şi plus la asta virginitatea ei mă speria. Aşa că după finalizarea promotori de o luna ne mai văzusem de cîteva ori dar cu timpul uitasem de ea. Şi dacă nu voi scri despre ceea ce era în sufletul meu mă voi considera un idiot. Chiar dacă eram foarte des alături de nenumărate domnişoare noi totuşi era cineva acasă care mă aştepta. Locuiam împreună cu o fetiţă. Deja de 1.5 ani eram împreună şi imparteam tot ce se putea de împărţit. Deşi eram un fustangiu o iubeam nespus.aşa cum pin atunci nu iubisem pe nimeni. Nu vreau să creez confuz sau careva comparaţii de aia nu vreau că fata care am cunoscuto timp de o luna să aibă un nume în povestirea mea. Din acest motiv o voi numi: EA. Această EA aflase într-un bun sfîrşit de iubita mea. Şi eu un timp nu m-am mai contactat cu dînsa. A trecut timpul, deoarece e timp de aia a trecut. Cu iubita mă despartisem şi deja locuiam departe unul de altut, însă... Ceva nu era ca la început sau ca mai înainte. plecam să dorm singur, în patul rece ceea ce îmi provoca un disconfort total. Am mai căutat domnite care să îmi coloreze serile dar nu mai ajungeau la locul destinaţiei. Nu mai vedeam nimic deosebit în ele. Cîteva poze ale EI mă făceau să fiu răvăşit de amintiri. Mereu îmi aminteam de gustul buzelor ei craparte. De trupul subţire cu forme fantastice. De privirea copilărească, naivă şi înţelegătoare. Îmi aminteam cum vîntul mereu îi zburlea părul tocmai în momentul cînd o sărutam şi îmi sfiau buzele. Mirosul pielii ei catifelate era atît de îmbătător ca nu-l puteam scoate din minte chiar şi după cele cîteva luni de cînd nu o mai văzusem sau auzisem. Deşi eram un automan înrăit cărui viteza, regulile de circulaţie şi manevrele nebune erau un fleac,îmi aminteam mereu de una din zilele de vară cînd după orele de serviciu am mers cu EA la un parc de distracţii. Acolo erau maşinuţe electrice care alunecau pe podeaua electroconductoare şi mereu se tamponau atît de vesel. Nici o dată nu am avut ocazia de a mă aşeza pe scaunelul uneia din ele. Dar EA m-a convins. Mi-a fost şoferiţă timp de cîteva minute. A fost groaznic. Am tras o spaimă nebună.
În una din acele zile cînd fiind răvăşit de ginduri, amintiri şi sentimente am telefonato. Îmi amintesc doar că vorbisem cîteva minute. Ceva de ce mai faci, şi despre un hamster..... În fine pin la urmă eram cu o ciocolată în mîna în faţa casei ei. Ea mă privea cu ochişorii mari şi umezi, cu corpul firav strîns în braţele mele:
-Ce mai vrei de la mine?
 Din acea clipă a început povesteaEI. Nustiu de ce am scris povestea EI, mai corect ar fi povestea noastră, dar..... Au urmat clipe de neuitat, îmbrăţişări lungi, fierbinţi, sărutări cu gust de catifea, cuvinte,vorbe şi sentimente. Săptămîni la rînd în fiece seară eram cuprinşi de iubire şi sentimente, planuri şi mîngîieri pe banca noastră din apropierea ograzii EI. Trecu cîteva luni şi deja EA aproape în fiecare zi după ore obişnuia să vină la mine. Ore întregi de mîngîieri,sărutări în patul meu mă făceau să îmi pierd cumpătul. A durat mult timp acele zile. Patul meu nici o dată nu văzuse una şi aceeaşi domnişoară aproape goală fără sex. De la început mă speria virginitatea ei. Dar cu timpul o vroiam tot mai mult şi mai mult şi toate straduintele mele erau fără rost. Era deja goală în patul meu, era gata să se ghemuie sub puterea sfircurilor corpurilor noastre, dar cînd trebuia să fie momentul cel mai culminant de a se transforma din fetiţă în femee îmi spunea: (rabdă....) Lumea toată se dădea dea rostogolul în jurul meu. Era prima dată cînd îmi refuza cineva în pat. Şi acea prima dată mi-a repetat-o de atitea ori.... Cu timpul iubirea mea devenea din ce în ce mai puternică şi deja sexul nu mai era ceva fără de care nu puteam. Iubeam să stau lîngă corpul ei gol. Cu sînii mari şi rotunzi, care emanau un miros îmbătător de dulce,de firav,de neatins. Îmi plăcea să o sărut, să-i simt căldură iar ea iubea să asculte cum inima mea ca nebuna se zbătea dorind să evadeze din închisoarea trupului meu. În acele momente nu vroiam nici sex, nici tăcere, nici ,iubire,vroiam doar ca acele clipe să fie veşnice.
Începusem deja să lucrez ca chelner într-un bar. Era vesel uneori, alte ori nici tipenie de om. EA mereu mă vizita şi tot timpul cînd nu era nici un client iubeam să o privesc. Era copila mea. Era dragostea mea. Au trecut ani de atunci dar îmi amintesc că ieri ultimile zile a ceea ce avea să se termine. Iubirea nebună era vinovata comportamentelor nebune. Era în acel bar o mică cameruta ca canapea lungă şi masă rotundă. Unde în loc de uşi perdele visinii netransparente ascundeau ceea ce se află înăuntru de ochii celor din jur. Erau zile cînd obişnuiam să zăbovim acolo ore în şir. Îmi plăcea să ating şi să sărut necunostul corpului ei care îmi era deja atît de cunoscut. Avea şi ia o slăbiciune, iubea să mă vadă excitat la maxim, şi de fiecare dată acest maxim era tot mai intens. În una din zile ambii goi în acea cămăruţă, cînd auzeam cum micuţa mea gemea de plăcerea oferită de sarutarile mele, am tăcut. Cum îmi ţinea ea în minuţa ei mică mîndria mea, i-am luat mîinile, i le-am ridicat deasupra capului, ea m-a cuprins. Şi fără să vreau am pătruns în ea cu toată splendoarea corpului meu. Cîteva clipe am stat nemişcat. Simtisem cum rupsem o mică pelita din ea care mă strîngea un pic, dar atît de fin... Pentru prima dată atunci dezvirginasem pe cineva. Era splendid. Cîteva picături de sînge i-au dat de înţeles micutei mele ca nu mai e fetiţă. Nu mai avusem sex în ziua aia, nici nu îmi mai amintesc de ce. Seara, pentru prima dată EA m-a chemat la ea acasă. Mama şi tata erau plecaţi pe cîteva zile. Îmi amintesc cum ajunsem pe la orele 4 dimineaţa după serviciu. A aşternut un cearşaf pe patul ei moale din care prin ţesătura fină pătrundea mirosul ei. Am stat goi un timp, am vorbit, nustiu ce mai făcusem. Mă simţeam de parcă eram prima dată cu o faţă în pat. La un moment m-am ridicat, ochii ei sclipeau în întunericul care se prăbuşea în lumină dimineţii. Pielea de pe gîtul ei devenea tot mai umedă după fiece sărutare, sînii ei voluminosi deveneau tot mai mari în palmele mele. Buzelea deveneau din ce în ce mai uscate. Cînd am intrat în corpul ei, s-a încovoiat un pic.
-Iubeşte-mă !!!
Au urmat clipele care le aşteptăm de atîtea luni. Căldură verii şi a corpului ei storceau mici picături de transpiraţie din corpul meu. Vedeam fericirea,frica şi iubirea din ochii ei. Cîteva ore în şir am iubit şi am fost iubit. În timpul micilor orgasme îşi muşca pielea de pe umărul ei. În acele momente simţeam ceva de nedescris. Unele şi aceleasi mişcări în nenumărate poziţii erau ador de diferite. Într-un moment cînd ieşisem din ea am simţit cum mîna ei a strîns strîns sfircul meu. Şi după cîteva mişcări am rămas ca o lămâie stoarsa. Toată puterea mea fiară sălbatică se întindea pe corpul ei de la talie pînă la sîni sub formă de nenumărate picături de pliculete embrionare. În ziua ceea am auzit un te iubesc atît de deosebit. O priveam şi îmi dădeam seama ca se simţea atît de puternică şi în acelaş timp atît de neputincioasă în faţa mea. Era asemenea unui toreador care ţinea în sfoara să bizonul ca pe un căţel. Nustiu cine era mai fericit din noi doi dar nici una din cele cu care am petrecut nopţile nenumărate nu se putea compara cu EA. Lumina dimineţii ca nişte unghii de diamant se infibgeau în ochii nostrii. Soarele printre jaluzezele de la fereastră proecta iepuraşi pe faţa ei. A fost prima dată pentru EA. Şi mă simţeam de parcă această prima dată era şi pentru mine....

2 комментария: