Fara titlu

Mai rămase o scrisoare pierdută prin adîncurile umbroase a ungherelor sufletului lui. Încerca să o ferfeleasca si sa o distrugă. Dar totul era ud de lacrimi si innamolit in tăcere. Timpul parcă era legat la capăt cu un elastic si cu fiecare secundă se scurgea tot mai greu si mai greu, parca făcînd ultimii pasi ai sai, si asteptarea aceasta devenea un chin. Astepta ceva, astepta sa se dezbaiere de trecut, sau de prezent, incerca sa trăiască sau poate sa supravetuiasca. O pîcla groasă de intuneric rece îi strangula fie ce privire spre negrul zbuciumat unde stelute iluzorii ce se nasteau in imaginatia sa bolnavă, sclipeau si se stinegeau perpetuu clipa după clipă. Soaptele lui răsunau adînc în tăcerea de cavou a imaginatiei sale.

  Tu sa fii fericită. Sa fii atît de fericita precum mereu ai visat sa fii. Fericirea sa te mistuie din interior, si sa izbucnească din tine atît de des, încît toti sa creada ca esti fericirea care merge cu pasi tiptili pe pămînt.
  Tu sa asculti. Sa asculti cum inima se zbate fiind cu urechea proptită la pieptul lui. Sa asculti vorbele nedeslusind sensul lor, de parcă te hranesti cu a lui voce.
  Tu sa fii cum esti. Tu sa fii asa cum esti, cum te stiu. Atît de micuță, naivă, geloasă. Sa fii asa cum esti ca sa te merite el pe tine. Indiferent de cine e el, e cel ce a fost, este, sau va fi.
Tu să trăiesti. Sa nu traiesti cu trecutul, pentru ca te vei incalci in amintiri. Sa nu trăiesti cu preentul, pentru ca cine stie ce va fi mîne. Tu sa nu trăiesti cu viitorul, pentru ca vei trăi cu vise. Încearcă să trăiesti in lumea asta, împletită in toate trei
Timpuri concomitent.
  Tu sa nu faci greseli. Sa nu mai faci greseli de care o sa iti pară rău mai devreme sau mai tîrziu. Sa nu iti musti degetelele pentru fiecare cuvînt rostit in gol, sau fiecare gol transformat in cuvînt.
  Tu sa nu te faci sa suferi. Sa nu suferi, pentru ca dacă o să te doară pe tine o să îi doară si pe altii. Si ce vină au cei mici in greselile facute de cei mari.
  Tu...