реклама adsense

среда, 27 апреля 2016 г.

Fara titlu

Mereu in timp ce iti strîngeam mînuţa ta in ale mele palme iti spuneam ca nu va iesi nimic bun din asta. Poate ca nu am avut intrutot dreptate. Au rămas clipe. Clipe de neuitat. Clipe atît de frumoase. Sigur nu la fel de frumoase ca al tău corp.
Miile de amintiri s-au transformat in secvente a unui film de groază, mai de teroare ca tunetele asurzitoare de care încă imi e frică. Sau nu, s-au transformat intr-un vis de cosmar,  in care totul se repetă iar si iar fără ca sa iti dea sansa de a realiza ce ar trebui sa faci. Astazi realizez ca pînă la fundul prăpastiei cu păcate cin care ma aruncasem tinîndu-te de miina nu a mai rămas de cît o şchioapa. Si chiar dacă sfîrsitul e atît de aproape in cit ii poti simti răceală, fără să vreau te conving ca o sa te asezi ca o până, desi stiu ca o sa te zdrobesti in mii de spini care isi întind capetele spre lumină ca niste suliţe a neştiutului.
Rău imi pare ca depresia asta stupidă nu a adus la un Happy end cum visam cîndva in doi. Ca mai roz era visul cînd ne vedeam acolo. Si ploaia mai caldă, si focul mai rece. Si nu mai smiorcăi acum ca puteam scri această porcărie in vers, ca oricum va umili împrejurul meu dar nu lăuntrul tău. Si nici nu încerca să bagi aici timpul. La fel ca atunci cînd ploaia rece de vară imi uda ghetele si ţigarile, iar eu ma enervam doar pentru ca tu te-ai putut fi îmbrăcat un pic mai gros.
Nu te mai critic, dar imi e dor momentele in care iti cereai scuze, sau strigai ca din cauza mea nu a mai rămas nimic sfînt in tine. Imi e dor sa te dezbrac cînd imi e cald si sa te îmbrac cînd mi se face frig.
Stii, cîndva pe timpul ista iti impleteam cosiţe, iar azi imi tine de urît un pahar de rom sau whiskey.

-Îmi e dor.
Amuzant, ce altceva ai putea spune? Poate ca am făcut ambii prea multe greseli, sau ca era nevoie de o careva schimbare?
Imi pare rau ca nu am reușit să îti scriu cu cretă pe asfaltul de sub geamul tău ca te iubesc. Te-am lăsat să pleci, poate ca si de asta imi pare rău. Scuze de tusă, doar stii ca nu pot si nici nu iubesc sa am grijă de mine.  Uneori iti caut chipul prin multime, alteori iti caut numele in cartea de telefoane. As vrea sa te văd dar nu si sa te privesc. As vrea sa te simt dar nu si sa te ating. Iar dacă nu te voi găsi, găsește-ma pe mine. Tot acolo am rămas, priveste-te in oglindă si lasă palma abia sa iti atingă obrazul. Si nu încerca să plîngi, ca a dracului imi arde faţa.

Комментариев нет:

Отправить комментарий