Și iată-ne din nou toți, aici, grămăjoara. Și în același timp fiecare acolo unde ar trebui sa fie cu adevarat. Rămași cu libertatea liberului nostru ne înghesuim ca niste fiare salbatice în jurul a tot ceea ce ne inconjoara, fara să realizam ca a mai trecut un an, o luna, o saptamînă, o zi, o clipă. Și tot așa zi de zi călcînd pe aceleași trepte intr-o epuizare totala de gînduri, cautam ceva nou, și în același timp ceva vechi. Ceva de mult uitat. Și într-o învalmășală de gînduri ce te cuprinde mereu înainte de a adormi începi sa îți ieși din minti, cautînd în adincul tau ce oare a trecut vederii tale fara observare. Atîtea imagini mucoase, cu fel de fel de inimioare roz și floricele urît mirositoare a smiorcait de amor. Pînă și picaturile de transpirație tremurator șiruind pe corpuri nu mai sunt atît de reci ca in alte clipe a aceluiaș timp pe timpul ista. Obosiți de a mai cauta ceva în noi adormim cu ideia de a o lasa balta ca mîine sa începem din nou totul de la începul. Și unde la mama dracului sa pierdul acea sclipire în privire a uitarii de sine. A uitării de tine.
Banal, da? Singur nu mă așteptam să te gasesc în aceste rînduri, sau mai bine zis sa te distrug în ele. Nu mai știu pe cine distrug, pe mine sau pe tine. Rup fiecare fila ce te leaga în adîncul meu, dar cu de rau părere sau puate cu de bine, dispar eu din amintiri. Am obosit sa te beau și fumez pînă la grețuri, și am obosit sa acund toată mucoșenia asta de pe chip. Te vreau aproape ca să te simt uitată, și te vreau departe ca să iți simt lipsa. Te vreau ca să te uit, și te vreau pentru ca nu o pot face. Așteptînd ca să uit a ta privire, îmi amintesc de zîbet. De prostiile trecute prin gînd cînva, paralel cu cele trecute în veșnicia realitții. Am atît de multe de spus, dar nu mai pot rosti nici un cuvînt, de parca aș vrea să rup toate hainele și să alerg pină cad fară putere dar sunt prins și nemișcat de căruciorul blestemat, mișcat de două roți imense. Vreau să te strig, dar imi inneci cuvintele pe buzele pictate de a ta gura. Chiar și piatra o data crapă, chiar și ploaia ne poate ninge cu amintiri. Dar pina la urmă? despre ce trebuia să meargă vorba?
Banal, da? Singur nu mă așteptam să te gasesc în aceste rînduri, sau mai bine zis sa te distrug în ele. Nu mai știu pe cine distrug, pe mine sau pe tine. Rup fiecare fila ce te leaga în adîncul meu, dar cu de rau părere sau puate cu de bine, dispar eu din amintiri. Am obosit sa te beau și fumez pînă la grețuri, și am obosit sa acund toată mucoșenia asta de pe chip. Te vreau aproape ca să te simt uitată, și te vreau departe ca să iți simt lipsa. Te vreau ca să te uit, și te vreau pentru ca nu o pot face. Așteptînd ca să uit a ta privire, îmi amintesc de zîbet. De prostiile trecute prin gînd cînva, paralel cu cele trecute în veșnicia realitții. Am atît de multe de spus, dar nu mai pot rosti nici un cuvînt, de parca aș vrea să rup toate hainele și să alerg pină cad fară putere dar sunt prins și nemișcat de căruciorul blestemat, mișcat de două roți imense. Vreau să te strig, dar imi inneci cuvintele pe buzele pictate de a ta gura. Chiar și piatra o data crapă, chiar și ploaia ne poate ninge cu amintiri. Dar pina la urmă? despre ce trebuia să meargă vorba?
